Eugen Lovinescu
(31 octombrie 1881- 16 iulie 1943), istoric şi critic literar, estetician şi prozator, a fost iniţiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat în jurul grupării culturale de Ia "Sburătorul", formată din revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume. Revista "Sburătorul" a apărut la Bucureşti între 1919-1922 şi 1926-1927, iar cenaclul literar, iniţiat în 1919, a avut o activitate permanentă şi o organizare riguroasă, continuând să funcţioneze încă patru ani după moartea lui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antisămănătoristă şi antisimbolistă, iar ca adept fidel al spiritului maiorescian susţinea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate în literatură, având în vedere mai ales reprezentarea burgheziei aflate în plin progres şi afirmare culturală.
Primele lucrări doctrinare păstrează rigorile criticii maioresciene, dominate de scepticism -"Paşi pe nisip" (1906) şi "Critice" (1910)-, dar principalele opere de critică ale lui Eugen Lovinescu sunt "Istoria civilizaţiei române moderne" în trei volume - 1924-1925 şi "Istoria literaturii române contemporane", în cinci volume - 1926-1929. Un loc aparte îl ocupă monografiile de scriitori - "Grigore Alexandrescu. Viaţa şi opera lui" (1910), "Costache Negruzzi. Viaţa şi opera lui"(1913), precum şi studiul "Titu Maiorescu" în două volume (1940).
Ca şi George Călinescu, criticul a abordat şi stilul beletristic, scriind "Nuvele" (1907) şi romane: "Mite", "Bălăuca" (1935), "Diana" (1936), "Mili" (1937).
Polemica lui Eugen Lovinescu, purtată cu sămănătoriştii şi poporaniştii, s-a axat pe faptul că aceştia susţineau realizarea, în continuare, a creaţiilor literare cu temă rurală, care să reflecte simpatia exagerată pentru ţărani, în timp ce criticul pleda pentru modernizarea literaturii române prin crearea prozei obiective şi a prozei de analiză psihologică, precum şi conturarea personajului intelectual, mult mai interesant prin "speculaţiile intelectuale şi sentimentale, jocurile complexe de sentimente".
Apariţia romanului "Ion" de Liviu Rebreanu a însemnat o adevărată izbândă pentru literatura română, Eugen Lovinescu fiind de-a dreptul entuziasmat, întrucât această proză obiectivă, chiar dacă avea temă rurală şi personajele erau ţărani, a constituit primul roman modern înscriindu-se în direcţiile de sincronizare a literaturii române cu cea europeană.
In "Istoria literaturii române moderne", Eugen Lovinescu acordă un capitol întreg prozatorului Liviu Rebreanu, considerat creatorul romanului românesc modern în literatura română datorită apariţiei primului roman Obiectiv ("Ion") şi a primului roman de analiză psihologică ("Pădurea spânzuraţilor"). Sub titlul "Creaţia obiectivă: 1.Rebreanu: Ion", Lovinescu face o analiză critică primei opere obiective din literatura română, începând cu afirmaţia că apariţia romanului "Ion" "rezolvă o problemă şi curmă o controversă". Se stinge astfel polemica literară purtată cu sămănătoriştii, problema care se rezolvă fiind obiectivarea prozei literar româneşti.
Criticul consideră că romanul "Ion" este realizat după "formula marilor construcţii epice", organizat în jurul "unei figuri centrale, al unui erou frust şi voluntar, al lui Ion" şi ilustrează "viaţa socială a Ardealului" stratificată, de la "vagabond" până la administraţia ungară şi alegerile de deputaţi. Lovinescu compară personajul lui Rebreanu cu ţăranii lui Balzac şi Zola, spunând despre Ion că este "expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă". Comparaţia critică se îndreaptă în continuare către Moliere, criticul român găsind o asemănare între cei doi scriitori în ceea .ce priveşte dominarea personajelor de o singură mare pasiune: "în sufletul lui Ion există o luptă între «glasul pământului» şi «glasul iubirii», dar forţeje sunt inegale şi nu domină decât succesiv." O comparaţie critică surprinzătoare este între eroul lui Stendhal, Julien Sorel, şi Ion, în ceea ce priveşte procedeul folosit pentru atingerea scopului: amândoi se slujesc de femeie "ca de o treaptă necesară", ea fiind numai "un obiect de schimb în vederea stăpânirii bunurilor pământeşti". Lovinescu analizează atent şi minuţios personajul principal, considerând că are un suflet "simplu, frust şi masiv", că iubeşte pământul "cu ferocitate", ajungând la elogiul că Ion este "poate mai mare ca natura".
Eugen Lovinescu apreciază în mod deosebit formula ciclică a romanului, stilul anticalofil -"fără strălucire artistică"- şi prezentarea evenimentelor, faptelor, construcţia personajelor "după legile obiectivitătii".
Celelalte personaje ale romanului beneficiază de o analiză precisă, succintă şi pertinentă din partea lui Lovinescu, prin observaţia critică a intelectualităţii, a ţăranilor, precum şi prin prezentarea lumii "de studenţi naţionalişti, de avocaţi, notari, inspectori şcolari evreo-maghiari, oameni în exemplare felurite ce se desprind în indiferenţa obiectivă a scriitorului..."(s.n.). învăţătorul Herdelea este "suflet bun dar slab", "se zbate în atâtea nevoi", încât devine "oportunist din sărăcie"; Titu este "poetul pierde-vară, sentimental şi entuziast"; preotul Belciug este aprig, pendulând între "iubirea de biserică şi de neam", dar are şi "atâtea sentimente rele" şi "atâtea pasiuni lumeşti"; teologul Pintea este pitoresc "în prozaica lui onestitate"; jovialul avocat Grofşoru este "om de inimă", deşi palavragiu; Vasile Baciu este aprig, iar fiica lui este doar "biata Ana".
în concluzie, Eugen Lovinescu susţine monumentalitatea romanului "Ion", accentuează meritele literare ale lui Rebreanu care a adunat în această operă "materialuri pentru piramide faraonice" şi evidenţiază din nou importanţa acestei creaţii, considerând-o "o dată în istoria literaturii contemporane şi ca prima mare creaţie obiectivă".
Adept loial al criticii lui Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu a fost o personalitate de înaltă ţinută intelectuală şi umanistă, spirit progresist ce a exercitat o influenţă remarcabilă asupra emancipării şi dezvoltării literaturii române.
Bibliografie:
http://literaturaromana.g0.ro/article/eugen-lovinescu-230-1.html
http://www.bookblog.ro/recenzii-pentru-bac/viziunea-critica-a-lui-eugen-lovinescu/
(31 octombrie 1881- 16 iulie 1943), istoric şi critic literar, estetician şi prozator, a fost iniţiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat în jurul grupării culturale de Ia "Sburătorul", formată din revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume. Revista "Sburătorul" a apărut la Bucureşti între 1919-1922 şi 1926-1927, iar cenaclul literar, iniţiat în 1919, a avut o activitate permanentă şi o organizare riguroasă, continuând să funcţioneze încă patru ani după moartea lui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antisămănătoristă şi antisimbolistă, iar ca adept fidel al spiritului maiorescian susţinea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate în literatură, având în vedere mai ales reprezentarea burgheziei aflate în plin progres şi afirmare culturală.
Primele lucrări doctrinare păstrează rigorile criticii maioresciene, dominate de scepticism -"Paşi pe nisip" (1906) şi "Critice" (1910)-, dar principalele opere de critică ale lui Eugen Lovinescu sunt "Istoria civilizaţiei române moderne" în trei volume - 1924-1925 şi "Istoria literaturii române contemporane", în cinci volume - 1926-1929. Un loc aparte îl ocupă monografiile de scriitori - "Grigore Alexandrescu. Viaţa şi opera lui" (1910), "Costache Negruzzi. Viaţa şi opera lui"(1913), precum şi studiul "Titu Maiorescu" în două volume (1940).
Ca şi George Călinescu, criticul a abordat şi stilul beletristic, scriind "Nuvele" (1907) şi romane: "Mite", "Bălăuca" (1935), "Diana" (1936), "Mili" (1937).
Polemica lui Eugen Lovinescu, purtată cu sămănătoriştii şi poporaniştii, s-a axat pe faptul că aceştia susţineau realizarea, în continuare, a creaţiilor literare cu temă rurală, care să reflecte simpatia exagerată pentru ţărani, în timp ce criticul pleda pentru modernizarea literaturii române prin crearea prozei obiective şi a prozei de analiză psihologică, precum şi conturarea personajului intelectual, mult mai interesant prin "speculaţiile intelectuale şi sentimentale, jocurile complexe de sentimente".
Apariţia romanului "Ion" de Liviu Rebreanu a însemnat o adevărată izbândă pentru literatura română, Eugen Lovinescu fiind de-a dreptul entuziasmat, întrucât această proză obiectivă, chiar dacă avea temă rurală şi personajele erau ţărani, a constituit primul roman modern înscriindu-se în direcţiile de sincronizare a literaturii române cu cea europeană.
In "Istoria literaturii române moderne", Eugen Lovinescu acordă un capitol întreg prozatorului Liviu Rebreanu, considerat creatorul romanului românesc modern în literatura română datorită apariţiei primului roman Obiectiv ("Ion") şi a primului roman de analiză psihologică ("Pădurea spânzuraţilor"). Sub titlul "Creaţia obiectivă: 1.Rebreanu: Ion", Lovinescu face o analiză critică primei opere obiective din literatura română, începând cu afirmaţia că apariţia romanului "Ion" "rezolvă o problemă şi curmă o controversă". Se stinge astfel polemica literară purtată cu sămănătoriştii, problema care se rezolvă fiind obiectivarea prozei literar româneşti.
Criticul consideră că romanul "Ion" este realizat după "formula marilor construcţii epice", organizat în jurul "unei figuri centrale, al unui erou frust şi voluntar, al lui Ion" şi ilustrează "viaţa socială a Ardealului" stratificată, de la "vagabond" până la administraţia ungară şi alegerile de deputaţi. Lovinescu compară personajul lui Rebreanu cu ţăranii lui Balzac şi Zola, spunând despre Ion că este "expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă". Comparaţia critică se îndreaptă în continuare către Moliere, criticul român găsind o asemănare între cei doi scriitori în ceea .ce priveşte dominarea personajelor de o singură mare pasiune: "în sufletul lui Ion există o luptă între «glasul pământului» şi «glasul iubirii», dar forţeje sunt inegale şi nu domină decât succesiv." O comparaţie critică surprinzătoare este între eroul lui Stendhal, Julien Sorel, şi Ion, în ceea ce priveşte procedeul folosit pentru atingerea scopului: amândoi se slujesc de femeie "ca de o treaptă necesară", ea fiind numai "un obiect de schimb în vederea stăpânirii bunurilor pământeşti". Lovinescu analizează atent şi minuţios personajul principal, considerând că are un suflet "simplu, frust şi masiv", că iubeşte pământul "cu ferocitate", ajungând la elogiul că Ion este "poate mai mare ca natura".
Eugen Lovinescu apreciază în mod deosebit formula ciclică a romanului, stilul anticalofil -"fără strălucire artistică"- şi prezentarea evenimentelor, faptelor, construcţia personajelor "după legile obiectivitătii".
Celelalte personaje ale romanului beneficiază de o analiză precisă, succintă şi pertinentă din partea lui Lovinescu, prin observaţia critică a intelectualităţii, a ţăranilor, precum şi prin prezentarea lumii "de studenţi naţionalişti, de avocaţi, notari, inspectori şcolari evreo-maghiari, oameni în exemplare felurite ce se desprind în indiferenţa obiectivă a scriitorului..."(s.n.). învăţătorul Herdelea este "suflet bun dar slab", "se zbate în atâtea nevoi", încât devine "oportunist din sărăcie"; Titu este "poetul pierde-vară, sentimental şi entuziast"; preotul Belciug este aprig, pendulând între "iubirea de biserică şi de neam", dar are şi "atâtea sentimente rele" şi "atâtea pasiuni lumeşti"; teologul Pintea este pitoresc "în prozaica lui onestitate"; jovialul avocat Grofşoru este "om de inimă", deşi palavragiu; Vasile Baciu este aprig, iar fiica lui este doar "biata Ana".
în concluzie, Eugen Lovinescu susţine monumentalitatea romanului "Ion", accentuează meritele literare ale lui Rebreanu care a adunat în această operă "materialuri pentru piramide faraonice" şi evidenţiază din nou importanţa acestei creaţii, considerând-o "o dată în istoria literaturii contemporane şi ca prima mare creaţie obiectivă".
Adept loial al criticii lui Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu a fost o personalitate de înaltă ţinută intelectuală şi umanistă, spirit progresist ce a exercitat o influenţă remarcabilă asupra emancipării şi dezvoltării literaturii române.
Bibliografie:
http://literaturaromana.g0.ro/article/eugen-lovinescu-230-1.html
http://www.bookblog.ro/recenzii-pentru-bac/viziunea-critica-a-lui-eugen-lovinescu/